Postări etichetate ‘Bucharest’

31 octombrie 2013

Cine se va impune: istoria sau valoarea? Rapid – Petrolul, LIVE TEXT de la 20.30

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

descărcare (1)Giuleştenii nu au pierdut decât un meci împotriva petroliştilor în cupă, de-a lungul anilor, dar elevii lui Cosmin Contra sunt deţinătorii trofeului şi par favoriţi azi

 

 suporteri-copii-petrolul-rapid-rl0022

 

Viorel Moldovan le-a explicat elevilor săi că pe Giuleşti nicio echipă nu este favorită indiferent de nume

Rapid are istoria de partea sa înaintea meciului cu Petrolul Ploieşti  din optimile Cupei României (azi, ora 20.30, ProTV). 

Giuleştenii au jucat zece partide împotriva ploieştenilor în competiţia surprizelor şi au pierdut doar una, la un meci disputat în urmă cu 51 de ani. Prima confruntare între cele două echipe a avut loc în 1952 şi a fost câştigată de Flacăra Ploieşti 3-1, chiar la Bucureşti. Însă de atunci, petroliştii nu au reuşit să câştige niciun meci pe care l-au jucat împotriva giuleştenilor în Cupa României.
rapid
Ploieştenii au reuşit să-şi adjudece trofeul în sezonul 1994 – 1995 într-o finală împotriva Rapidului, după lovituri de departajare, dar în statistici meciul a fost trecut egal (1-1). După ce au pierdut Cupa în 1995, bucureştenii şi-au luat revanşa în următoarele trei partide disputate în competiţia KO. De precizat că în ultimele întâlniri, ploieştenii au fost în liga secundă şi au pornit de fiecare dată cu şansa a doua, însă la meciul de joi seara lucrurile vor sta exact invers. Petrolul este deţinătoarea trofeului şi este văzută ca favorită, în timp ce Rapid este în Liga a doua şi se confruntă cu probleme financiare.  

„Nu avem nimic de pierdut“

Viorel Moldovan este convins că elevii săi vor face un meci mare împotriva „lupilor galbeni“. „Noi nu avem nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Le-am spus băieţilor să dea drumul la motoare, vreau «turbo» de la ei pentru că vreau să eliminăm Petrolul din Cupa României. Petrolul este o echipă bună, dar noi jucăm acasă. Le-am şi spus jucătorilor că pe Giuleşti nimeni nu începe favorită împotriva Rapidului, indiferent de numele adversarului“, a declarat tehnicianul giuleştenilor.

 

În Giuleşti nu trebuie să mişte nimeni în front, indiferent că întâlnim Petrolul, Steaua sau orice alt adversar
Viorel Moldovan, antrenor Rapid

sursa ProSport:

descărcare

 

FC Petrolul Ploiești

FC Petrolul Ploiești (Photo credit: Wikipedia)

 

 

 

26 septembrie 2013

LUPTAM PANA LA ULTIMA SUFLARE, LA FEL CA SI PRIETENII NOSTRII-CATEII MAIDANEZI

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/
PROTEST!!!! SHAME ON YOU RPMANIA! SĂ-ŢI FIE RUŞINE ROMÂNIA!

PROTEST!!!!
SHAME ON YOU ROMANIA!
SĂ-ŢI FIE RUŞINE ROMÂNIA!

Andreea Dumitrescu & Codruta Deea (“ŞTIREA TA” / Your News)

LUPTAM PANA LA ULTIMA SUFLARE, LA FEL CA SI PRIETENII NOSTRII-CATEII MAIDANEZI
Mâine la 19:00
Piața Universității în Bucharest, Romania

*********************************************       1240165_754630984553000_1157739113_n

Fight to the last breath, just like our friends,  stray dogs!
Tomorrow from 19:00 (LOCAL HOUR)
University Square in Bucharest, Romania    current

24 septembrie 2013

SEMNEAZĂ AICI. Vezi apelul celor peste 300 de personalități adresat CCR privind o lege corectă a câinilor fără stăpân

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

logo_0 La inițiativa Cristinei Țopescu, peste 300 de personalități și membri ai societății civile din România fac apel la judecătorii Curții Constituționale pentru o lege corectă a câinilor fără stăpân. Curtea Constituţională  va lua în discuţie pe 25 septembrie sesizarea făcută de un grup de 30 de parlamentari privind neconstituționalitatea proiectului de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile lucrătoare a câinilor comunitari care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi. De Ce News publică apelul Cristine Țopescu în speranța că tot mai mulți români se vor alătura acestuia.

Persoanele care vor să semneze apelul adresat CCR pot trimite pe adresa redacției, redactia@dcnews.ro, numele și prenumele, vârsta, sex, oraș. Opțional pot fi trimise și comentarii prin care să vă motivați semnătura. Precizați în titlu: Semnez pentru o lege corectă a câinilor fără stăpân

 

 

1238362_518848038192720_1438936838_n

In ultimele 3 saptamani, pe fondul mortii tragice a unui copil de 4 ani, omorat de caini (cu implicarea acestora in circumstante inca neelucidate), Romania este o tara cuprinsa de psihoza violentei impotriva stapanilor de caini si a cainilor fara stapan. Societatea e mai polarizata decat oricand, cele doua tabere se ameninta reciproc, traim, practic, in plin razboi om cu om si om cu animal.

eutanasiere2

Toate acestea s-au petrecut cu ingaduinta tacita a autoritatilor publice, dar si pe fundalul unor mesaje care instiga la violenta si la ura intre oameni, ura intre noi, ura fata de o populatie de animale, in totalitatea ei, fara deosebire. Dezlantuiti, romanii cred ca-si fac singuri dreptate, recurgand la atrocitati greu de imaginat, justitiei de stat i se substituie justitia privata de tip ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. In aceste conditii, statul de drept nu mai poate fi o realitate, ci, mai degraba, o pretentie lipsita de suport. Nu s-a intâlnit in nici o tară membră a Uniunii Europene un caz asemanator, in care din sfera politicii sa se inoculeze populatiei unei tari ura si violenta impotriva animalelor fara stapan si a oamenilor care se pronunta pentru protectia acestora. Statul de drept inseamna respect fata de lege, nicidecum liberul arbitru. E timpul sa intram in lumea civilizata si din acest punct de vedere, acela al felului in care ne tratam animalele, abandonate de nimeni altii decat noi. Dupa o asemenea drama, macar acum, in al 12-lea ceas, e timpul sa luam masuri. Locul animalelor nu e pe strazi. Masurile pe care le luam pentru a opri acest fenomen trebuie sa tina, insa, de ratiune si civilitate, nicidecum de resentimente si interese politice sau pecuniare. Faptul ca s-a ajuns aici, stim cu totii, are drept cauza exclusiva nepasarea autoritatilor, dar si o toleranta mult prea mare a societatii civile fata de clasa politica. In urma tragediei lui Ionut, Parlamentul Romaniei a gasit de cuviinta sa adopte degraba o lege care autorizeaza primariile sa ucida in masa animalele fara stapan, fara nici o constrangere, prin denaturarea sensului juridic al eutanasierii.

Va reamintesc ca eutanasia este definita ca o procedura medicala nedureroasa, menita sa curme suferinta unui pacient care se afla intr-un stadiu terminal al unei boli incurabile. In plus, in cazul unei asemenea populatii de caini, stiti bine ca nu e vorba despre eutanasiere, ci despre o omorare in masa.

Legea adoptata de Parlamentul Romaniei incalca Art.13 din Tratatul de la Lisabona, Conventia Europeana pentru protectia animalelor de companie, ratificata prin Legea nr.60/2004, precum si Legea 205/2004 privind protecţia animalelor cu modificările şi completările aprobate prin Legea 9/2008. Totodata, legea adoptata de Parlament ignora Decizia institutiei pe care dvs o reprezentati, Curtea Constitutionala, decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial aRomaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012. Mai mult, legea adoptata in Parlamentul Romaniei creeaza un cadru de conflict intre mai multe legi, ceea ce permite liberul arbitru, lasand loc deja uciderii animalelor in multe locuri din tara.

Numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, recomanda aplicarea unui program de control al reproductiei si nu adoptarea unei solutii radicale, inumane, scumpe si total ineficiente!

Masurile recomandate de OMS stau in mainile autoritatilor, iar societatea civila si populatia trebuie responsabilizate, educate si stimulate sa se implice efectiv si ele in gestionarea acestei situatii de criza profunda, inclusiv prin adoptii. Adoptii, care, insa, conform legislatiei actuale, sunt, mai degraba, zadarnicite decat incurajate.

 Pentru a masca o crasa incapacitate institutionala si cheltuirea nesabuita a banului public, fara sa se asigure nici bunastarea animalelor, nici cea a oamenilor, autoritatile romane au procedat acum, in pripa, la adoptarea unui cadru legal ignorand tratatele internationale si aplicarea Rezoluţiei Parlamentului European din 4 iulie 2012 referitoare la strategia Uniunii Europene pentru protecția și bunăstarea animalelor 2012-2015 (2012/2043(INI), care, prin punctele 24- 28, solicită statelor membre să adopte strategii cuprinzătoare de gestionare a populației canine. In acest context, consideram ca autoritatile romane au obligatia sa respecte legislatia interna si tratatele internationale in care statul roman este parte. Totodata, autoritatile romane au obligatia sa indrepte sub aspect legal o situatie prin care a creat tensiuni sociale intre oameni in mod inutil, renuntand la reglementarea actuala cu privire la uciderea in masa a animalelor fara stapan, corelativ cu aplicarea consecventa a Legii nr.9/2008 si implementarea unei strategii nationale, conform Rezolutiei Parlamentului European din 4 iulie 2012, in parteneriat cu reprezentatii societatii civile.

In Romania, timp de 20 de ani, uciderea constanta a cainilor fara stapan s-a dovedit a fi o metoda ineficienta, care, desi la prima vedere ilogic, a condus la cresterea populatiei canine comunitare.

In Romania, uciderea cainilor a sustinut abuzul, barbaria, dar si coruptia.

In afara tarii, sub sloganul RED CARD FOR ROMANIA, mii de cetateni europeni au dat un cartonas rosu Romaniei in 25 de capitale si orase din Europa (Londra, Berlin, Bruxelles, Bonn, Berna, Koln, Viena, Milano,etc). Alte mii de cetateni si-au anuntat participarea la proteste care se desfasoara in continuare, zilnic, in fata ambasadelor/consulatelor Romaniei in Germania, Grecia, Polonia, Austria, Finlanda, Spania, Olanda, Bulgaria.

Imaginea Romaniei este deja cea a unei tari care pretinde ca vrea sa ajunga la civilizatie, dar o face prin metode barbare. Nu e inca prea tarziu ! Va cerem, doamnelor si domnilor judecator, sa mai aveti in vedere un lucru cand veti lua decizia pe care o intreaga tara, dar si Europa, o asteapta: dincolo de drepturile animalelor, recunoscute in tarile civilizate, drepturile omului se refera la siguranta cetateanului unui stat de a nu fi atacati de animale abandonate, dar, in egala masura si la dreptul acelorasi sau al celorlalti cetateni de a nu fi obligati sa traiasca, in propria tara, trauma unui masacru la care statul, ineficient, ii obliga sa devina partasi. Sunt cetateni in aceasta tara, adulti si copii, care nu pot concepe, nu pot trai asemenea orori. Si ei nu sunt putini, va asigur. Exista si solutii civilizate, e timpul ca cei care ne conduc sa le aplice ! Iar asta depinde acum de dvs !

 Textul de mai sus imi apartine, argumentele apartin specialistilor in domeniu, iar mai jos aveti peste 300 de personalitati din Romania sau pur si simplu membri ai societatii civile care fac apel la Curtea Constitutionala a Romaniei sa ia o decizie corecta si europeana. Intr-o lume normala ea nu poate fi „solutia finala”.

 Cu respect,

 Cristina Topescu”

 1. Radu Beligan-actor

2. Marin Moraru-actor

3, Ioan Lascar-medic, prof.dr

4. Mircea Beuran-medic, prof.dr

5. Lucian Boia- istoric

6. Luminita Gheorghiu-actrita

7. Ion Besoiu-actor

8. Florina Cercel-actrita

9. Tamara Buciuceanu-Botez-actrita

10. Gheorghe Zamfir-artist liric

11. Dan Iordachescu-artist liric

12. Dan Enescu-medic, prof.dr

13. Daniela Bartos-medic, prof.dr

14. Monica Pop-medic, prof.dr

15. Daniela Safta-medic, prof.dr

16. Cleopatra Melidoneanu-artist liric

17. Gheorghe Burnei-medic, prof.dr

18. Sebastian Papaiani-actor

19. Ionel Voineag-artist liric

20. Costel Constantin-actor

21. Dan Puric-actor

22. Dan Pita- regizor

23. Catrinel Dumitrescu-actrita

24. Coca Bloos-actrita

25. Oana Pellea-actrita

26. Pompei Harasteanu-artist liric

27. Maria Slatinaru-Nistor-artist liric

28. Ion Dichiseanu-actor

29. Paula Seling-artist

30. Mircea Penescu-medic, prof.dr

31. Alis Grasu-medic

32. Cristina Corciovescu-critic film, 33. Magda Mihailescu- critic film

34. Laurentiu Damian-regizor

35. Calin Netzer-regizor

36. Vintila Mihailescu-psihosociolog si antropolog

37. Cristian Parvulescu- sociolog

38. Marius Pieleanu-sociolog

39. Hanibal Dumitrascu-psiholog

40. Mircea Kivu-sociolog

41. Valentin Ionescu-consultant de management

42. Sanda Manu-regizor

43. Copel Moscu-regizor

44. Berti Barbera-artist

45. Claudiu Bleontz-actor

46. Oreste Teodorescu-realizator TV

47. Mihai Constantin-actor

48. Marius Manole-actor

49. Irina Movila-actrita

50. Razvan Vasilescu-actor

51. Mihnea Columbeanu-regizor

52. Mircea Cocolas- regizor

53. Marius Florea Vizante-actor

54. Maria Buza-actrita

55. Alice Barb-regizor

56. Gabriela Popescu-actrita

57. Mihai Traistariu-artist

58. Alexandra Ungureanu-artist

59. Horia Moculescu-compozitor

60. Stefan Banica-actor

61. Irina Cojar-actrita

62. Gianina Corondan-realizator TV

63. Maria Radu-artist

64. Liviu Mihaiu-realizator radio-tv

65. Rodica Mandache-actrita

66. Lia Bugnar-actrita,dramaturg

67. Anghel Damian- actor

68. Ada Milea-artist

69. Vlad Radescu-actor

70. Mihai Verbitchi-actor

71. Marina Procopie-actrita

72. Ion Cocieru-actor

73. Irina Barladeanu-actrita

74. Doru Tufis-artist

75. Camelia Zorlescu-actrita

76. Carmen Tanase-actrita

77. Adriana Trandafir-actrita

78. Virginia Rogin-actrita

79. Nuami Dinescu-actrita

80. Silvia Kerim-scriitoare

81. Dan Chisu-regizor

82. Anca Damian- regizor,

83. Luminita Boerescu- critic film

84. Crina Mardare-artist

85. Misu Cernea-artist

86. Bubu Cernea-artist

87. Cristian Topescu- realizator TV

88. Ion Haiduc- actor

89. Bebe Cotimanis-actor

90. Elvira Deatcu-actrita

91. Lucia Popescu Moraru-realizator radio

92. Natasa Raab-actrita

93. Anca Sigartau-actrita

94. Stefan Peca-dramaturg

95. Andreea Valean- regizor

96. Iulia Popovici-cronicar teatru,

97. Geanina Carbunariu- regizor

98. Mirela Oprisor- actrita

99. Mimi Branescu- scenarist

100. Alina Moldovan- director Opereta

101. Razvan Dinca- director Opera

102. Razvan Mazilu- coregraf

103. Monica Petrica- balerina

104. Emilia Dobrin Dabija-actrita

105. Mirabela Dauer-artist

106. Cristian Faur-compozitor

107. Mihai Constantinescu- artist

108. Calin Geambasu-artist

109. Emilia Popescu-actrita

110. Monica Davidescu-actrita

111. Catalina Mustata-actrita

112. Aurelian Temisan-artist

113. Irina Margareta Nistor-critic film

114. Adrian Enescu-compozitor

115. Adina Popescu-actrita

116. Catalina Buzoianu-regizor

117. Papil Panduru-actor

118. Radu Afrim-regizor

119. Tudor Aaron Istodor-actor

120. Ada Lupu Hausevater-regizor

121. Beatrice Rancea-regizor

122. Doru Rancea-actor

123. Diana Dumitrescu-actrita

124. Andreea Raicu-prezentator TV

125. Anca Serbanescu-pictor

126. Tudor Pojoni- editor imagine

127. Dragos Stanescu-regizor

128. Mihai Bogos- editor sunet

129. Corina Stavila-editor imagine

130. Mihai Plesu-publicist

131. Alexandru Cosma- director imagine

132. Mircea Bunescu-operator imagine

133. Cristina Stamate-actrita

134. George Nicolescu-artist

135. Iarina Demian-actrita

136. Diana Cavallioti-actrita

137. Cristi Puiu-regizor

138. Doru Ana-actor

139. Carmen Ionescu-actrita

140. Ilinca Goia-actrita

141. Dominic Dembinschi-regizor

142. Marius Bodochi-actor

143. Adrian Paduraru-actor

144. Dan Condurache-actor

145. Mircea Cornisteanu-regizor

146. Cristi Iacob-actor

147. Magda Catone- actrita

148. Monica Anghel- artist

149. Manuela Ciucur-actrita

150. Nicu Alifantis-artist

151. Christel Ungar-realizator tv

152. Crina Matei-actrita

153. Virgil Ogasanu-actor

154. Mihai Ogasanu-regizor

155.Valeria Ogasanu-actrita

156. Cabral Ibacka-prezentator tv

157. Bogdana Apostu-muzician

158. Anette Apostu-pictor

159. Ada Leonte- sculptor

160. Marius Leonte-sculptor

161. Roxana Andronescu-artist

162. Ioana Holban- critic teatral

163. Daniela Caraman Fotea-muzicolog

164. Dan Teodorescu- artist

165. Paul Enigarescu-inginer de sunet

166. Gelu Vlasin-scriitor

167. Alexandru Arsinel-actor

168. Marian Ralea-actor

169. Alin Galatescu- critic de moda

170. Andrei Duban-actor

171. Alexandra Velniciuc-actrita

172. Puiu Serban-regizor

173. Dinu Cernescu- regizor

174. Cezara Dafinescu-actrita

175. Cerasela Iosifescu- actrita

176. Andreea Bibiri-actrita

177. Bianca Ionescu- artist

178. Eugen Cristea-actor

179. Cristina Deleanu-actrita

180. Roxana Guttman-actrita

181. Daniela Vladescu-artist

182. Ozana Barabancea-artist

183. Razvan Oprea-actor

184. Iuliana Tudor- prezentator TV

185. Andrei Gheorghe-realizator TV

185. Nicoleta Matei (Nico)-artist

186. Adrian Daminescu-artist

187. Daniela Condurache-artist

188. Maria Butaciu-artist

189. Irina Loghin-artist

190. Maria Ciobanu-artist

191. Maria Butaciu-artist

192. Valeria Arnautu-artist

193. Ionut Dolanescu-artist

194. Irinuca Loghin-artist

195. Daniela Condurache-artist

196. Aneta Stan-artist

197. Gheorghe Turda-artist

198. Benone Sinulescu-artist

199. Stefania Rares-artist

200. Sofia Vicoveanca-artist

201. Angela Buciu-artist

202. Steliana Sima-artist

203. Aurel Tamas-artist

204. Adriana Antoni-artist

205. Constantin Enceanu-artist

206. Petrica Matzu-artist

207. Cornelia Catanga-artist

208. Aurel Padureanu-artist

209. Andrei Tudor- compozitor

210. Paul Nanca-manager musical

211. Daniel Pirici-artist

212.Constantin Dinulescu-actor

213. Carmen Ionescu-actrita

214. Mirela Zeta-actrita

215. Andreea Gramosteanu-actrita

216. Natalie Ester- actrita

217. Lenti Chiriac-realizator Radio

218. Ovidiu Kempes Ioncu-artist

219. Petre Magdin-realizator radio

220. George Epurescu- activist civic

221. Dan Trifu-activist civic

222. Paul Ciuci- artist

223. Radu Fornea- artist

224. Ami (Andreea Moldovan)- artist

225. Marcel Pavel- artist

226. Pepe (Ionut Pascu)-artist

227. Andreea Balan-artist

228. Cabron (Alexandru Minculescu)- artist

229. Catalin Botezatu-fashion designer

230. Kamara Ghedi-artist

 SPORTIVI

1.Mariana Bitang

2. Octavian Bellu

3. Ivan Patzaichin

4. Maricica Puica

5. Marian Dragulescu

6. Leonard Doroftei

7. Cornel Dinu

8. Elisabeta Badea

9. Cristian Gatu

10. Gheorghe Gruia

11. Roland Gunesch

12. Werner Stockl

13. Gabi Szabo

14. Iolanda Balas

15. Nicolae Marasescu

16. Laura Badea

17. Elena Francu

18. Radu Voina

19. Stefan Birtalan

20. Valentin Samungi

21. Titi Aur

 MEDICI VETERINARI

1. Gabriel Anghelache

2. Sabin Anghelache

3. Cristina Chelu

4. Alexandru Buzdea

5. Ans-Maria Martac

6. Monica Secui

7. Teodor Soare

8. Adrian Vasile

9. Mircea Butuc

10. Nicola Vasilescu

11. Ionel Ciobotaru

12. Mario Codreanu

13. Liviu Gaita

14. Stefan Fulger

15. Madalina Popescu

16. Raluca Mihaela Zvorasteanu

17. Gogot-Ganu Andreea-Amelia

18. Elisa Badulescu

19. Cristian Badulescu

20. Madalina Andreea Stan

21. Olivia Mihaela Ivanescu

22. Chira Laura Elena

23. Camelia Olaru

24. Dan Gabriel Cazanoc

25. Oana Mihaiela Iusumbeili

26. Ana-Lucia Udrescu

27. Ovidiu Rosu

28. Irina Corbu

29. Carmen Voinescu

30. Florin Mlagiu

31. Anca Tomescu

32. Gabi Ignat

33. Aurelian Stefan

34. Laura Parvan

35. Petrisor Stefan

36. Roxana Stan

37.Mihaela Hodeianu

38. Dragos Gavrila

39. Beatrice Dinu

 AVOCATI

1. Ion Turculeanu-decan al Baroului Dolj

2. Dan Caraman

3. Doriana Cimpan

4. Ivona Elena Cerneschi

5. Simona Mihaela Oprea

6. Alexandru Morarescu

7. Alice Draghici

8. Florin Surghie

9. Violeta Podolianu

10. Mihnea Stoica

11. Ingrid Zaarour

(avocati in cadrul Baroului Bucuresti)

12. Lovin Serban Niculae – decan al Baroului Ilfov

sursa: logo_0  http://www.dcnews.ro/2013/09/semneaza-aici-vezi-apelul-celor-peste-300-de-personalitati-adresat-ccr-privind-o-lege-corecta-a-cainilor-fara-stapan/

11 septembrie 2013

c) www.romani.co.uk London’s Environmental Protest: Save Rosia Montana

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

The Romanian government has approved the century’s most controversial mining project – cyanide gold digging in Romania’s beautiful mountains, that can consequently affect the Danube and the Black Sea all together. People are forced to sell their homes or get evacuated. All for the benefit of industrial corporations.
Preluare de pe Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=4lyOmMZCmsA

 

9 septembrie 2013

Casa Regală a Românei susţine salvarea Roşiei Montane

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

  În numele Familiei Regale, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta trimite publicităţii o declaraţie, care reprezintă poziţia Casei Regale a României referitoare la Roşia Montană, susţinută continuu din anul 2009 incoace:

Citeste aici ce a declarat Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta :

 

9 septembrie 2013

Ce se intampla ACUM in Piata Universitatii

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

Vezi AICI IMAGINI LIVE IN TIMP REAL din PIATA UNIVERSITATII-BUCURESTI:

http://stareanatiunii.com/transmisiune-live-din-mijlocul-protestelor.html

SURSA: STAREA NATIUNII

9 septembrie 2013

ACUM in Piata Universitatii-la Fantana-Bucuresti

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

 

9 septembrie 2013

Gabriel Resources ameninţă că dă statul român în judecată, dacă proiectul de lege privind Roşia Montană pică

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

Compania canadiană Gabriel Resources anunţă că îşi rezervă dreptul de a acţiona statul român în judecată, pentru încălcarea tratatelor internaţionale privind investiţiile, dacă proiectul de lege promovat de Guvern este respins de Parlament.

6018741-mediafax-foto-silviu-mateiwp-001111 img-20130902-wa0004 img-20130902-wa0003 wp-001154

Citeste restul AICI :descărcare

 

CITESTE COMINICATUL DE PRESA IN ORIGINAL (ENGLISH)

Press Report

Vezi AICI DECLARATIA video a lui Victor Ponta (sursa: ANTENA3)

 

8 septembrie 2013

Vezi AICI LIVE ce se intampla chiar acum la protestele impotriva Proiectului Rosia Montana din Capitala! (preluare de pe “STAREA NATIUNII.COM”)

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

Urmati instructiunile de pe site-ul “Starea Natiunii. com” pentru a vedea LIVE tot ce se intampla acum! (click pe link!)

wp-001142Transmisiunile live încep în jurul orelor 21.00 și sunt transmise cu ajutorul unor participanți la proteste folosindu-se telefoanele mobile conectate la internet.

Dacă transmisiunea este live, playerul canalului respectiv pornește automat, dacă nu apăsați butonul roșu LIVE al playerului (în cazul în care mai mulți operatori transmit live în același timp, vizionați doar un canal, la restul apasați tasta STOP). Dacă operatorii nu sunt online, aveți posibilitatea să vizionați înregistrările video (apăsând tasta PLAY). Puteți transmite mesaje live folosind opțiunea comment a canalului selectat (bara dreaptă jos a playerului, de lângă meniu).

Această modalitate de vizionare live a protestelor este unica variantă în condițiile în care televiziunile nu transmit și nici nu difuzeaza știri referitoare la acest protest.

sursa: STAREA NATIUNII.COM

5 septembrie 2013

Suporterii STELIŞTI vor protesta în Piaţa Universităţii faţă de proiectul ROŞIA MONTANĂ

prin REPORTER PRAHOVEAN: http://reporterdeprahova.wordpress.com/

“La ora 14:00 ne intalnim in Piata Universitatii pentru a protesta impotriva jafului ce se pregateste la Rosia Montana. La ora 19:00 ne indreptam cu totii spre stadionul National pentru meciul Romania-Ungaria. Dupa terminarea meciului mergem inapoi la Universitate pentru a continua protestul”, a anuntat galeria Stelei.29710_04805000

Ultima data cand au iesit galeriile echipelor de fotbal la proteste a iesit urat: au fost ciocniri violente cu jandarmeria si mai multe obiective distruse in zona.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET:logo

http://www.realitatea.net/fanii-stelisti-vor-protesta-in-piata-universitatii_1263484.html#ixzz2e2pnkSzL
Follow us: @realitatea on Twitter

 

infoploiesticity

site-ul tau,stirile tale,judetul tau ! Prahova,zi de zi !Promovam si sustinem tinere talente din Prahova .

NEWS CAFEE

NEWS CAFEE “: doua ore de stiri, curiozitati, muzica veche si.....foarte multa buna dispozitie!

jurnaldefagaras

Informatia este totul!!!!!!!!!!!!!!!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Romanasi din toate colturile u(r)niti-va!!!

Avem oare conducatorii pe care ii meritam?

Cele mai bune ştiri online ! Nu crezi ? Vino să vezi .

In fiecare zi incercăm să vă dăruim cele mai bune ştiri

Dumitru Agachi's Weblog

...urme de paşi pe apă...

Lupul Dacic

BLOG PENTRU REGASIREA INDENTITATII NATIONALE

Octavpelin's Weblog

Cugetarile noastre trebuie sa purceada din bunul simt si din dreapta judecata,sa fie rod al ratiunii noastre

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

Curaj.Net

Informaţia înseamnă Putere!

Tu faci stirea

Doar ce te intereseaza! Pentru ca TU esti important pentru noi!

Libraria Humanitas Ploiesti

---bunul gust al libertatii---

.:EU:. ziar personal de O.Brega

eu.Brega.org - de fapt e un jurnal public (adică la vedere, pentru cine are ochi să-l şi să mă vadă)

Anastasia ♥

... Another Cinderella Story ♥

Inimă Vişinie!

1923, Legenda Continuă!

Proiect Romania

Punem la punct viitorul atunci cand nu ne ocupam de prezent.

OAMENI FAPTE INTAMPLARI

Citeste,gandeste actioneaza!

Kendall F. Person, thepublicblogger

Where writing is a performance art and every post is a show.

OAMENI FAPTE INTAMPLARI-SENZATIONAL

Informatia inseamna PUTERE!

Informaţia înseamnă Putere!

REPORTER PRAHOVEAN

Informaţia înseamnă Putere!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 90 other followers

%d bloggers like this: