Escrocii fraudei Roşia Montană

de REPORTER PRAHOVEAN: https://reporterdeprahova.wordpress.com/

Escrocii fraudei Roşia Montană.

sursa: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1883-escrocii-fraudei-rosia-montana.html

În interviul său curajos, referindu-se la „asasinii economici” ai Roşiei Montane, domnul procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea afirmă, că „Roşia Montană este […] o afacere veroasă, construită pe laşitatea noastră, a românilor”.[1] Faptul că, în mod evident, nu este vorba de „laşitatea noastră, a românilor”, ci că este o extrapolare ilicită, precum şi o exagerare şi o regretabilă eroare de exprimare comisă în fuga conversaţiei, atestă contradicţia cu susţinerea sa iniţială: „Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori”. Oamenii – adică opinia publică, în genere – sunt dezinformaţi prin chiar acţiunile guvernanţilor trădători, care au vândut şi vând tot: pământul, resursele solului şi subsolului, averea mobilă şi imobilă pe care poporul român a construit-o, cu mari sacrificii, din 1945 până acum. Aceşti guvernanţi trădători, de la retrovoluţia din decembrie 1989 până acum, nu au avut decât o singură preocupare: să se îmbogăţească ei şi neamurile lor, împreună cu acoliţii cu care formează, împreună, ceea ce am denumit cleptocraţia postdecembristă.[2]
 
Elocvent, în acest sens, este muşamalizarea, pe de o parte, de către D.N.A. a dosarului „Roşia Montană”, în 4 octombrie 2010. Iată cum descriu ziariştii Adina Anghelescu-Stancu şi Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiţiei – pe care eu o scriu Ju$tiţi€i – muşamalizarea dosarului instrumentat, iniţial, de domnul procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea: „Este vorba de « Dosarul Roşia Montană ». De nouă ani, acest dosar, deschis în 2001, a fost minge de ping-pong între parchete, plecând de la Parchetul General spre D.N.A., via Parchetul Curţii Militare de Apel Alba Iulia, Parchetul Tribunalului Bucureşti, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul Curţii Militare de Apel, iarăşi Parchetul Înaltei Curţi, P.N.A. (actual D.N.A.), apoi Direcţia de Investigare a Fraudelor-I. G.P., Direcţia Cercetări Penale, Parchetul Judecătoriei Deva, D.I.I.C.O.T., Secţia de urmărire penală şi Criminalistică din Parchetul General, D.N.A., iarăşi Parchetul Înaltei Curţi şi, într-un final apoteotic, la D.N.A. Un traseu complet, o cauză tergiversată din interese pe care toată lumea le poate bănui”.[3] Ei, nu „toată lumea“, căci foarte puţini ştiu cîte ceva despre escrocheria numită Roşia Montană, dar e bine să afle cât mai multă lume, inclusiv cei care protestează contra acestei escrocherii şi, cum zisese, la Antena 3, actorul Florin Zamfirescu, „să pună mâna pe bâtă!” Simptomatic este că, de când a rostit aceste cuvinte bine simţite, postul tv Antena 3 nu l-a mai chemat la vreo emisiune.

******************************************

Scammers fraud RMP.

source: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1883-escrocii-fraudei-rosia-montana.html

In his interview brave, referring to ” economic hit men ” of Rosia Montana , Mr. military prosecutor Colonel ( ret.) George Oancea states that ” Rosia Montana is [ …] a shadybusiness built on cowardice , the Romanians ” . [1 ] The fact that , obviously , it is not ” cowardice , the Romanians ” , but that is an illicit extrapolation and exaggeration and a regrettable error committed in running speech conversation contradiction attests to support its initial ” People are often misinformed .” People – that public opinion in general – are misinformed by the very actions of the government traitors who sold and sell everything: land , soil and subsoil resources , movable and immovable property which the Romanian people built, at great cost in 1945 before. This government traitors from Revolution of 1989 so far , have had only one concern : to enrich themselves and their families , along with cronies that together form what we call post-communist kleptocracy . [2 ]

Indicative in this respect is the cover-up , on the one hand , the DNA the file ” Rosia Montana ” in the October 4, 2010 . Here’s how journalists describe Adina Anghelescu – Razvan Stancu and Savaliuc , the World Justice – which I write Ju $ Titi € i – cover-up investigation file , initially , by the military prosecutor Colonel ( ret.) George Oancea : „It’s « file Rosia Montana „. For nine years , this folder opened in 2001, the ping- pong between prosecutors , based on the Prosecutor General to DNA via the Military Court of Appeals Prosecutor Alba Iulia, Bucharest Tribunal Prosecutor , the Prosecutor of the Court of Appeal , Court prosecutor military Appeals, High Court Prosecutor again , PNA (now DNA) , and Fraud Investigation Division -I. GP, Criminal Investigations Division , Court Prosecutor Deva, DIOCT , Criminal Investigation and Forensic from General Prosecutor , DNA , Prosecutor of the High Court again , and finally triumphantly to DNA A full route , a cause of delayed interest that everyone can imagine ” . [3 ] Well, not ” everyone ” , because very few people know something about the scam called Rosia Montana , but it’s good to know as many people including those who protest against these scams and as he said on Antena 3, actor Florin Zamfirescu , ” to seize the bat ! ” Symptomatic is that since uttered those words felt good , Antena 3 TV station has ever called to any issue .

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Radio Enigma Romania

Informaţia înseamnă Putere!

infoploiesticity

site-ul tau,stirile tale,judetul tau ! Prahova,zi de zi !Promovam si sustinem tinere talente din Prahova .

NEWS CAFEE

NEWS CAFEE “: doua ore de stiri, curiozitati, muzica veche si.....foarte multa buna dispozitie!

jurnaldefagaras

Informatia este totul!!!!!!!!!!!!!!!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Romanasi din toate colturile u(r)niti-va!!!

Avem oare conducatorii pe care ii meritam?

Cele mai bune ştiri online ! Nu crezi ? Vino să vezi .

In fiecare zi incercăm să vă dăruim cele mai bune ştiri

Dumitru Agachi's Weblog

...urme de paşi pe apă...

Lupul Dacic

BLOG PENTRU REGASIREA INDENTITATII NATIONALE

Octavpelin's Weblog

Cugetarile noastre trebuie sa purceada din bunul simt si din dreapta judecata,sa fie rod al ratiunii noastre

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

Curaj.Net

Informaţia înseamnă Putere!

Tu faci stirea

Doar ce te intereseaza! Pentru ca TU esti important pentru noi!

Libraria Humanitas Ploiesti

---bunul gust al libertatii---

.:EU:. ziar personal de O.Brega

eu.Brega.org - de fapt e un jurnal public (adică la vedere, pentru cine are ochi să-l şi să mă vadă)

Anastasia ♥

... Another Cinderella Story ♥

Inimă Vişinie!

1923, Legenda Continuă!

%d blogeri au apreciat asta: