Salariile nu mai cresc de la 1 iulie 2017. Medicii și profesorii vor primi doar 25% de la 1 ianuarie 2018

de REPORTER PRAHOVEAN: https://reporterdeprahova.wordpress.com/

Cu alte cuvinte, rezultă din declarația ministrului Muncii, că până la 1 ianuarie 2018, nu ar urma să fie operată vreo modificare, deși, în varianta inițială a proiectului legii salarizării, variantă concepută de PSD și asumată de parlamentarii puterii, primele majorări se acordau de la 1 iulie 2017. Concret, de la 1 iulie 2017, urma să se majoreze cu 20% soldele de funcție ale personalului militar, respectiv cu 5% salariile de funcție ale polițiștilor. Tot de atunci, era preconizată majorarea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale și personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene și ai consiliului general al municipiului București.

Sursă: Salariile nu mai cresc de la 1 iulie 2017. Medicii și profesorii vor primi doar 25% de la 1 ianuarie 2018

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Radio Enigma Romania

Informaţia înseamnă Putere!

infoploiesticity

site-ul tau,stirile tale,judetul tau ! Prahova,zi de zi !Promovam si sustinem tinere talente din Prahova .

NEWS CAFEE

NEWS CAFEE “: doua ore de stiri, curiozitati, muzica veche si.....foarte multa buna dispozitie!

jurnaldefagaras

Informatia este totul!!!!!!!!!!!!!!!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Romanasi din toate colturile u(r)niti-va!!!

Avem oare conducatorii pe care ii meritam?

Cele mai bune ştiri online ! Nu crezi ? Vino să vezi .

In fiecare zi incercăm să vă dăruim cele mai bune ştiri

Dumitru Agachi's Weblog

...urme de paşi pe apă...

Lupul Dacic

BLOG PENTRU REGASIREA INDENTITATII NATIONALE

Octavpelin's Weblog

Cugetarile noastre trebuie sa purceada din bunul simt si din dreapta judecata,sa fie rod al ratiunii noastre

Curaj.Net

Informaţia înseamnă Putere!

Tu faci stirea

Doar ce te intereseaza! Pentru ca TU esti important pentru noi!

Libraria Humanitas Ploiesti

---bunul gust al libertatii---

.:EU:. ziar personal de O.Brega

eu.Brega.org - de fapt e un jurnal public (adică la vedere, pentru cine are ochi să-l şi să mă vadă)

Anastasia ♥

... Another Cinderella Story ♥

Inimă Vişinie!

1923, Legenda Continuă!

Proiect Romania

Punem la punct viitorul atunci cand nu ne ocupam de prezent.

%d blogeri au apreciat asta: