Moţiunea a trecut. Cine pierde? – YouTube

de REPORTER PRAHOVEAN: https://reporterdeprahova.wordpress.com/

Publicat pe 21 iun. 2017PSD se bucură că a dat jos guvernul PSD. Cuvintele deputatului Victor Ponta descriu o zi plină de emoţii în Parlamentul României, unde guvernul Grindeanu a fost demis în urma moţiunii de cenzură, cu 241 de voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, erau necesare 233 de voturi favorabile. Discursurile din plen au debutat cu argumentele premierului Grindeanu, care a susţinut că nu a negociat nimic cu absolut nimeni şi că nu înţelege de ce s-a ajuns până aici.SORIN GRINDEANU, premierul RomânieiÎn replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a subliniat că a crezut în Sorin Grindeanu, care s-a agăţat apoi de scaun.LIVIU DRAGNEA, preşedinte PSDOpoziţia nu a ratat ocazia să treacă la atac. PSD-iştii au ales să părăsească însă plenul unde se dezbătea moţiunea în momentul în care deputatul PNL Raluca Turcan a început să vorbească de la tribuna Parlamentului.RALUCA TURCAN, deputat PNLPreşedintele PMP a transmis, în plenul reunit al Parlamentului, un mesaj scurt către PSD-ALDE.TRAIAN BĂSESCU, senator PMPALEXANDRU VLĂDESCU, reporter”Cuvântul normalitate a fost invocat cel mai des astăzi la Palatul Parlamentului, unde moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva propriului guvern a trecut. Mingea este acum la preşedintele Klaus Iohannis care anterior anunţase că aşteaptă un om integru la Palatul Victoria. Şeful statului a convocat pentru luni consultări cu partidele în vederea formării noului Executiv.”Joi şi vineri, preşedintele României va participa la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiuliului european.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Radio Enigma Romania

Informaţia înseamnă Putere!

infoploiesticity

site-ul tau,stirile tale,judetul tau ! Prahova,zi de zi !Promovam si sustinem tinere talente din Prahova .

NEWS CAFEE

NEWS CAFEE “: doua ore de stiri, curiozitati, muzica veche si.....foarte multa buna dispozitie!

jurnaldefagaras

Informatia este totul!!!!!!!!!!!!!!!

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Romanasi din toate colturile u(r)niti-va!!!

Avem oare conducatorii pe care ii meritam?

Cele mai bune ştiri online ! Nu crezi ? Vino să vezi .

In fiecare zi incercăm să vă dăruim cele mai bune ştiri

Dumitru Agachi's Weblog

...urme de paşi pe apă...

Lupul Dacic

BLOG PENTRU REGASIREA INDENTITATII NATIONALE

Octavpelin's Weblog

Cugetarile noastre trebuie sa purceada din bunul simt si din dreapta judecata,sa fie rod al ratiunii noastre

Curaj.Net

Informaţia înseamnă Putere!

Tu faci stirea

Doar ce te intereseaza! Pentru ca TU esti important pentru noi!

Libraria Humanitas Ploiesti

---bunul gust al libertatii---

.:EU:. ziar personal de O.Brega

eu.Brega.org - de fapt e un jurnal public (adică la vedere, pentru cine are ochi să-l şi să mă vadă)

Anastasia ♥

... Another Cinderella Story ♥

Inimă Vişinie!

1923, Legenda Continuă!

Proiect Romania

Punem la punct viitorul atunci cand nu ne ocupam de prezent.

%d blogeri au apreciat asta: